Unde se află sufletul imediat după despărţirea sa de trup? Ce semnifică a treia zi, a noua zi şi a patruzecea zi? În ce interval de timp trece sufletul vămile văzduhului şi când are loc judecata particulară?
Sfântul Macarie Alexandrinul ne comunică descoperirile îngereşti care i s-au făcut despre starea sufletelor morţilor în timpul celor patruzeci de zile de după moarte. Când s-a îndeplinit misterul morţii, sufletul, despărţit de trupul său, locuieşte pe pământ încă două zile şi vizitează împreună cu îngerii locurile pe unde a făcut binele; el umblă împrejurul casei unde s-a despărţit de trupul său şi chiar rămâne câteodată lângă sicriul unde zace trupul său. Apoi, după exemplul Mântuitorului, Care a înviat a treia zi după moarte, tot sufletul trebuie să se urce la cer, pentru a slăvi pe Creatorul universului. De aceea, Biserica se roagă în acea zi pentru cei morţi.
Spaţiul nesfârşit ce desparte pământul şi cerurile, spaţiu ce desparte Biserica triumfătoare de Biserica luptătoare, se numeşte - în limbaj comun, ca de altfel şi în Sfintele Scripturi şi în scrierile Sfinţilor Părinţi - aer. Astfel, prin cuvântul aer nu înţelegem substanţa eterică ce înconjoară pământul, ci, pur şi simplu, spaţiul. Acest spaţiu este plin de îngeri căzuţi, al căror scop constă în a întoarce pe om de la mântuirea sa, făcând din el instrumentul răutăţii.
Sfântul Ioan, care s-a făcut vrednic de a vedea marile taine dumnezeieşti în Apocalipsa, zice că îngerii căzuţi au fost izgoniţi din locaşul lor ceresc (Apoc. 12, 7-8). Unde au găsit ei refugiu? După Cartea lui Iov, noi vedem limpede că locuinţa lor este în văzduhuri (aer), iar Apostolul Pavel îi numeşte „duhurile răutăţii răspândite în aer” şi pe căpetenia lor „domnul puterii văzduhului”. Îndată după căderea primilor oameni şi izgonirea lor din rai, paza pomului vieţii a fost încredinţată unui heruvim; cu toate acestea, un alt înger căzut s-a pus la rândul său în calea spre rai, pentru a împiedica pe om să intre în el. Porţile cerului s-au ferecat şi domnul întunericului acestui veac nu lasă să mai intre în rai nici un suflet despărţit de trupul lui; drepţii, afară de Ilie şi Enoh, se scoborau în iad ca şi păcătoşii.
Primul care a străbătut trecerea neumblată a raiului a fost Iisus Hristos, biruitorul morţii, sfărâmătorul iadului; din acel moment porţile s-au redeschis. După Domnul, tâlharul cel bun şi toţi drepţii Vechiului Testament, pe care El i-a scos din iad, au trecut acea cale fără piedici. Sfinţii fac cu uşurinţă această călătorie şi, chiar dacă duhurile rele se străduiesc a-i opri, virtuţiile lor le acoperă păcatele. Aceste duhuri vor avea cu atât mai mult dreptul de a opri sufletul nostru, după ce s-a despărţit de trup şi se va urca spre Dumnezeu, cu cât noi, deja fiind luminaţi prin lumina Mântuitorului şi având libertatea de a alege între bine şi rău, ne facem cu toate acestea sclavii şi executanţii păcătoaselor lor voinţe.
Pe pământ sufletul poate, cu ajutorul harului dumnezeiesc, să ajungă a se recunoaşte şi, printr-o sinceră căinţă, să capete de la Dumnezeu iertarea păcatelor sale. În schimb, dincolo de mormânt, sarcina de a descoperi sufletului starea sa de păcat o au îngerii cei căzuţi. Demonii, ca stăpâni ai răului pe pământ, or să-i înfăţişeze acum toate faptele sale cele rele, amintindu-i totodată împrejurările care au însoţit lucrarea răului. Sufletul va recunoaşte atunci greşelile sale şi prin această recunoaştere va preveni judecata lui Dumnezeu. Astfel, judecata lui Dumnezeu nu este decât o confirmare a ceea ce sufletul deja a pronunţat asupra lui însuşi. Păcatele urmate de căinţă nu se mai socotesc şi nu se mai amintesc, nici la vămi, nici la judecată. La rândul lor, îngerii cei buni înfăţişeaza la vămi faptele bune ale sufletului.
Tot spaţiul dintre pământ şi ceruri este împărţit în 20 de părţi sau tribunale, iar sufletul, trecând pe acolo, este acuzat de către demoni de păcatele sale. Fiecare vamă, după cum le numesc Sfinţii Părinţi în scrierile lor (duhurile rele se numesc vameşi), corespunde unui anumit grup de păcate. Duhurile rele acuză sufletul nu numai de păcatele de care el e vinovat, ci încă şi de acelea pe care nu le-a comis, după mărturisirea Sfântului Ioan Letsvithnik.
Noi împrumutăm din relatarea Sfintei Teodora descrierea ordinii în care vămile se succed. Pe calea cerului, mergând spre răsărit, sufletul întâlneşte întâia vamă, unde duhurile rele, după ce au oprit sufletul însoţit de îngerii cei buni, îi înfăţişează păcatele sale făcute prin cuvânt (vorbe deşarte, flecăreală, cuvinte obscene, jigniri, luare în râs a lucrurilor sfinte, cântece pătimaşe, râs s.a.m.d.); a doua vamă este aceea a minciunii (orice minciună, călcare de jurământ, luarea numelui lui Dumnezeu în deşert, călcarea făgăduinţelor făcute lui Dumnezeu, ascunderea păcatelor înaintea duhovnicului); a treia vamă este a calomniei (calomnierea aproapelui, vorbirea de rău, umilirea altuia, jignirea, batjocura unită cu uitarea propriilor sale greşeli şi păcate); a patra vamă este a lacomiei (beţia, obiceiul de a mânca între mese şi în ascuns, uitarea rugăciunii înainte şi după mese, nepaza postului, îmbuibarea, desfătările, în sfârşit, toate formele de gastrolatrie); a cincea vamă este a leneviei (lenevire la slujbele divine şi la rugăciunea fiecăruia, neglijenţa la lucru, lene); a şasea vamă este a furtului (tot soiul de furturi, pe ascuns sau pe faptă); a şaptea vamă este aceea a zgârceniei şi a iubirii de arginţi; a opta vamă este a cămătăriei; a noua vamă este a înşelătoriei (judecăţi strâmbe, măsuri false şi alte înşelătorii); a zecea vamă este a geloziei; a unsprezecea vamă e a mândriei (ambiţii, mândrie, prea bună părere de sine, lipsă de respect faţă de părinţi, cler, superiori, în general neascultări); a douăsprezecea vamă este a maniei; a treisprezecea vamă este a răzbunării; a paisprezecea vamă este a uciderii; a cincisprezecea vamă este aceea a magiei (vrăji, amestec de otrăvuri, farmece, chemarea demonilor); a şaisprezecea vamă este a necurăţiei (tot ce tine de acest păcat: gânduri, pofte şi fapte necurate, iubirea trupească a persoanelor nelegate prin căsătorie, voluptatea, priviri pofticioase, atingeri necurate, visuri la lucruri necurate); a şaptesprezecea vamă este cea a adulterului (necredinţa în căsătorie, căderea în păcat a persoanelor hărăzite lui Dumnezeu); a optsprezecea vamă este aceea a păcatului sodomit (pasiuni contra firii, incest); a nouăsprezecea vamă este a ereziei (false cugetări asupra religiei, lepădarea de credinţa ortodoxă, hula, blasfemia); în fine, ce de pe urmă, a douăzecea vamă este aceea a nemilostivirii (cruzimea). Trecerea vămilor are loc a treia zi după moarte.
Cunoscând starea sufletelor după moarte, trecerea vămilor şi înfăţişarea înaintea lui Dumnezeu, care toate au loc în a treia zi, Biserica şi rudele, arătându-şi dragostea lor pentru cel mort, roagă pe Domnul a-i ierta păcatele şi a-i înlesni trecerea vămilor.
După ce sufletul s-a închinat Domnului, el e purtat prin felurite locaşuri ale sfinţilor pentru a privi frumuseţile raiului. Această vizitare a locuinţelor cereşti durează şase zile, în care sufletul admiră şi slăveşte pe Dumnezeu, a toate Creatorul. În această contemplaţie el uită cu totul scârbele ce le-a avut fiind în trup; dar, cu toate acestea, dacă el este împovărat de păcate, se întristează reproşându-şi că şi-a irosit viaţa în negrijă şi că nu L-a slujit pe Dumnezeu după poruncile
Isprăvind vizitarea raiului, a noua zi (după despărţirea sa de trup), sufletul se urcă din nou la Dumnezeu, pentru a I se închina. Pentru aceasta Biserica face rugăciuni pentru morţi în ziua a noua.
După a doua închinare, Domnul porunceşte ca să-i fie arătat acelui suflet iadul. Atunci vede sufletul suferinţele păcătoşilor, aude plângerile, gemetele şi scrâşnirea dinţilor. În timpul a 30 de zile sufletul vizitează toate cotloanele iadului şi tremură de frică să nu fie condamnat acolo pe vecie. În sfârşit, într-a patruzecea zi după despărţirea sa de trup, se urcă pentru a treia oară să I se închine Creatorului. Şi atunci, Judecătorul etern hotărăşte locuinţa ce i se cuvine sufletului, după faptele sale şi după viaţa pământească. Astfel, are loc judecata particulară, în a patruzecea zi dupa moarte; iată pentru ce Biserica se roagă pentru morţi în acea zi.
Deci, ziua a patruzecea după moarte este ziua decisivă pentru soarta sufletului în viaţa viitoare. Este judecata particulară a lui Hristos, care hotărăşte starea sufletului numai până în ziua Judecăţii de Apoi - Judecata generală. Această stare a sufletului, corespunzând cu viaţa sa de pe pământ, nu este starea sa definitivă, pentru veşnicie, ci este supusă schimbării. Iisus Hristos, în a patruzecea zi după Învierea Sa, a înălţat natura umană la gloria supremă, aşezând-o pe tronul dumnezeirii Sale, la dreapta Părintelui. Aşadar, după dumnezeiescul Său exemplu, răposaţii, într-a patruzecea zi după moartea lor, intră în starea ce se cuvine valorii lor morale.
Urmând pilda Domnului Care, după înălţarea Sa a patruzecea zi, a şezut pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, aşteptând până se vor pune vrăjmaşii Lui aşternut picioarelor Lui (Evr. 10, 12), tot aşa şi sufletele morţilor, al căror destin a fost stabilit prin judecata particulară a lui Hristos, rămân în acea stare (nu însă fără posibilitate de schimbare) până în ziua Judecăţii generale.
Să punem aşadar inima şi credinţa noastră în iubirea Mântuitorului Care, chiar întru slava Sa, este neîncetat preocupat de veşnica noastră mântuire, de mântuirea ta şi de aceea a răposatului care îţi este scump; roagă-L deci pentru el, ca prin harul Său să vindece relele sufletului celui mort, să îndeplinească ceea ce-i lipseşte, să ierte păcatele, să-l cureţe şi să-l aşeze în rândul fericiţilor. Credinţa şi rugăciunile tale, unite cu rugăciunile Bisericii, vor fi de un mare ajutor pentru răposatul tău în ziua judecăţii lui Hristos, aşteptând Judecata cea de pe urmă.
Prin urmare, vedem că sufletul, după despărţirea sa de trup, locuieşte încă două zile pe pământ şi se înalţă în a treia zi către Dumnezeu, pentru a I se închina; apoi petrece în rai următoarele şase zile, urmând cele treizeci de zile în iad. În a patruzecea zi află care va fi starea sa până la Judecata cea de pe urmă când, numai atunci, sufletele vor primi hotărârea definitivă.
