Fraţilor, vine ceasul cel mai de pe urmă, când fiecare din noi avem să trecem pragul acestei vieţi.
Va veni moartea azi, mâine, poimâine; nu ştim când vine ziua aceea.
Vai de noi şi de noi în vremea morţii!
Spaima va fi mare, căci satana, cum se arată în Războiul nevăzut,
toată viaţa luptă să ne ducă prin păcat la iad, la veşnica muncă, dar niciodată nu dă atâta luptă ca în vremea morţii.
Să se ştie că patru sunt asupririle cele mai primejdioase cu care ne dă război vrăjmaşul în vremea morţii:
a. întâi este războiul împotriva credinţei;
b. al doilea, împotriva nădejdii;
c. al treilea, împotriva smereniei, cu slavă deşartă şi cu mândria;
d. şi al patrulea, cu nălucirile cele de multe feluri şi prefacerea slujitorilor nedreptăţii în îngeri de lumină.
Sfântul Nicodim Aghioritul ne învaţă în ce chip trebuie a se lupta cineva împotriva acestor mari asupriri şi grele ispite din vremea morţii. Şi iată cum:
a. Când vrăjmaşul va începe a ne da război cu mincinoasele lui apucături, prin gânduri de necredinţă în mintea noastra, atunci trebuie să ne tragem înapoi degrabă, de la minte la voire, zicând: „Du-te înapoi, satano, tatăl minciunii, căci nu voiesc nici măcar să te aud pe tine, fiindcă destul îmi este mie a crede cele ce crede Biserica cea sfântă a lui Hristos”.
Şi să nu dăm loc în inima noastră gândurilor necredinţei, precum este scris de înţeleptul Solomon: „De se va sui peste tine duhul celui puternic - adică al vrăjmaşului -, să nu-ţi laşi locul tău. Şi dacă vrăjmaşul şarpe îţi va aduce îndoiala în ce crede Biserica, nu-l băga în seamă şi să nu-i răspunzi. Ci, văzând minciuna şi viclenia lui, fereşte-te foarte mult de el.
Iar dacă eşti puternic în credinţă şi în gândire şi voieşti să-l faci pe vrăjmaş de ruşine, răspunde-i lui: „Biserica crede adevărul”. Şi de-ţi va zice ţie: „Ce este adevărul?” Zi-i lui: „Acela pe care îl crede Biserica”. „Şi ce crede Biserica?” „Adevărul”. „Care adevăr?” „Pe care-l mărturiseşte Biserica” şi pururea fii în gând cu rugăciunea către Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
b. Iar când ne războieşte vrăjmaşul cu deznădejdea, să ne aducem aminte de mila şi bunătatea lui Dumnezeu, Care a venit în lume să moară pentru noi, păcătoşii.
c. Când ne va da război cu slavă deşartă şi cu mândria, să ne socotim că suntem praf şi cenuşă şi să punem toate isprăvile noastre pe seama lui Dumnezeu. Să ne cunoaştem cu adevărat greutatea păcatelor şi a răutăţilor noastre, dar să nu deznădăjduim de mila lui Dumnezeu, căci auzi ce zice Sfântul Duh prin gura Proorocului David: Mântui-va Domnul sufletele robilor Săi şi nu vor greşi toţi cei ce nădăjduiesc spre Dânsul.
d. Iar dacă ne vor da nouă diavolii război cu nălucirile şi prefacerile lor în chip de îngeri de lumină, să stăm tare întemeiaţi în smerenia cugetului nostru şi să zicem: „Schimbaţi-vă, ticăloşilor, în întunericul vostru, că mie nu îmi trebuiesc vedenii. Nu am trebuinţă în acest ceas decât de mila lui Dumnezeu şi de milostivirea Lui”.
Şi chiar de ai cunoaşte ca multe din semnele arătate ar fi de la Dumnezeu, întoarce-te de la dânsele şi alungă-le de la tine cât poţi de departe. Şi să nu te temi că nu-I place lui Dumnezeu acest lucru şi această întoarcere a ta, de o faci socotindu-te nevrednic de acele vedenii.
Asadar, ţineţi minte, fraţii mei, că acestea sunt armele cele mai de obşte pe care obişnuiesc vrăjmaşii noştri draci a le unelti împotriva noastră în ceasul cel mai de pe urmă al morţii. Şi fiecăruia îi dă război după plăcerile şi patimile la care îl cunoaşte că este supus mai mult.
Şi să nu uiţi a cere cu toată inima, în ceasul acela, ajutorul rugăciunilor Preasfintei şi Preacuratei Maici a lui Dumnezeu, şi grabnicul ei ajutor te va izbăvi şi va aduce peste sufletul tău mila ei şi îndurarea Preaputernicului Dumnezeu. Amin!
