joi, 21 ianuarie 2010

29 august - Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului

Condacul 1:

Prin tine izbăvindu-ne de tot necazul, după datorita mulţumire, pe tine apărătorul şi fierbinte sprijinitorul nostru te rugăm, cel ce ai îndrăznire către Domnul, din toate nevoile ne slobozeşte pe noi, ca să-ţi cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!


Icosul 1:

Înger înaintestătător, al cetelor drepţilor, tu eşti Ioane proorocule, că strălucind cu dumnezeiasca lumină, luminezi pe toţi cei ce laudă dumnezeiască pomenirea ta, şi cu fierbinţeală şi dragoste te măresc şi zic către tine aşa:

Bucură-te, stea de lumină purtătoare lumii;

Bucură-te, făclie strălucitoare a toată făptura;

Bucură-te, cădere de pieire demonilor;

Bucură-te, ridicarea pământenilor celor căzuţi;

Bucură-te, lumină necuprinsă de ochii omeneşti;

Bucură-te, adânc mare văzut de gândurile credincioşilor;

Bucură-te, că tu eşti povăţuitorul mântuirii;

Bucură-te, că luminezi inimile credincioşilor;

Bucură-te, datătorule de bucurie al creştinilor;

Bucură-te, pierzătorul blestemului pământenilor;

Bucură-te, prin care se luminează făptura;

Bucură-te, prin care se goneşte necazul;

Bucură-te, Sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!


Condacul al 2-lea:

Văzând toţi prealuminată vedenia ta, proorocule, şi noi zicem că preamăritul tău chip cu nepricepută înstrăinare nouă se arată, căci atingându-te cu mâna de creştetul Stăpânului, ai grăit aşa: Aliluia!


Icosul al 2-lea:

Înţelegere din buze întinate, cum este cu putinţă a lăuda numele tău, dumnezeiescule Ioane proorocule şi cel mai întâi tuturor cetelor drepţilor? Ci rugăciune cu cântare aducem ţie aşa:

Bucură-te, luminătorul vedeniei celei neobişnuite;

Bucură-te, plinirea a multă lumină;

Bucură-te, laudă dumnezeiască a sfinţilor lui Hristos;

Bucură-te, cer cinstit al drepţilor lui Dumnezeu;

Bucură-te, cunoştinţă fără de număr ce o dăruieşti cântăreţilor tăi;

Bucură-te, sănătate preaminunată împărţită credincioşilor;

Bucură-te, minune mult mărită de îngeri;

Bucură-te, cel ce eşti rană demonilor de mult plâns;

Bucură-te, lumină mai strălucită decât soarele;

Bucură-te, zarea focului celui dumnezeiesc;

Bucură-te, luminarea şi dulceaţa credincioşilor;

Bucură-te, povaţă şi lumină orbilor;

Bucură-te, Sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!


Condacul al 3-lea:

Putere din cer, Ioane proorocule, dăruieşte nouă celor ce lăudăm înfricoşătoarea şi uimitoarea ta minune cea purtătoare de lumină şi ca aurul strălucitoare şi preamărită, că luminezi inimile credincioşilor, celor ce cu credinţă cântă lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul al 3-lea:

Toată lumea te are pe tine mare apărător şi bun ajutor întru nevoi; pentru aceea ca pe un apărător al credincioşilor, şi grabnic izbăvitor, te cinstim pe tine, şi întru pomenirea ta daruri ca acestea aducem ţie:

Bucură-te, făcătorule de multe minuni;

Bucură-te, înţelepte dătător de poruncă nouă;

Bucură-te, fierbinte risipitor de vrăjmaşi;

Bucură-te, mângâietor al firilor celor necăjite;

Bucură-te, că te rogi pentru noi către Domnul;

Bucură-te, că tu pe tiranul îl goneşti de la noi;

Bucură-te, că luminezi inimile credincioşilor;

Bucură-te, că îndepărtezi gândurile cele pline de răutate;

Bucură-te, fierbinte folositor al bolnavilor;

Bucură-te, mărgăritarul cel luminat al lui Hristos;

Bucură-te, prin care se luminează lumea;

Bucură-te, prin care s-a gonit vicleşugul;

Bucură-te, Sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!


Condacul al 4-lea:

Din toate necazurile slobozeşti pe toţi, care cu dragoste şi bucurie săvârşesc pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Sfinte Ioane proorocule şi botezătorule; căci, ca o făclie purtătoare de strălucire, luminezi pe cei ce laudă pe Dumnezeu cu cântare: Aliluia!


Icosul al 4-lea:

Soare purtător de lumină, sfeşnic cu strălucire de aur, sfinţeşte, curăţeşte pe cei ce prăznuiesc pomenirea ta cea dumnezeiască, că se înfricoşează toţi, grăind ţie aşa:

Bucură-te, sfeşnicul luminii celei neapuse;

Bucură-te, scaun de nematerialnic foc;

Bucură-te, mângâierea sufletească a pământenilor celor necăjiţi;

Bucură-te, sănătate trupească a oamenilor celor bolnavi;

Bucură-te, stâlpul de bucurie cel în chip de foc al drepţilor;

Bucură-te, cetate de Dumnezeu sădită, şi frumuseţea oamenilor;

Bucură-te, cârmaci prealuminat celor ce înoată;

Bucură-te, hrănitor preamărit al celor flămânzi;

Bucură-te, stea mai luminată decât soarele;

Bucură-te, sfeşnic strălucitor cu raze de aur;

Bucură-te, dătătorule de daruri înţelepţilor;

Bucură-te, ajutătorul celor lipsiţi;

Bucură-te, Sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!


Condacul al 5-lea:

Proorocule, vrând să mântuiască Domnul pe pământeni din înşelăciune, ai ieşit din pustie ca un Înaintemergător al Domnului şi ai înmulţit pe pământ darul din destul, sfinte, şi toate le-ai luminat cu dumnezeiască cunoştinţă; pentru aceea cântăm lui Dumnezeu aşa: Aliluia!


Icosul al 5-lea:

Văzut-au fiii oamenilor, proorocule, cinstită mâna ta, când s-a atins să boteze pe Domnul şi s-au înfricoşat şi cântare dumnezeiască cu bună alcătuire s-au nevoit a cânta ţie aşa:

Bucură-te, slujitorul cel prealuminat al lui Hristos;

Bucură-te, înţelepciunea tuturor neamurilor;

Bucură-te, doctore luminat al bolnavilor;

Bucură-te, gonitorul cel înfricoşător al demonilor;

Bucură-te, frumuseţea cea prealuminată a Bisericii lui Hristos;

Bucură-te, loc preacinstit cu bun miros al lui Dumnezeuţ

Bucură-te, minunea minunilor cu multă mărire;

Bucură-te, dare cinstită cu multă dăruire;

Bucură-te, vas duhovnicesc prealuminat;

Bucură-te, comoara darului cea preacinstită;

Bucură-te, luminătorule al măriţilor mucenici;

Bucură-te, podoaba cea cinstită a preoţilor;

Bucură-te, Sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!


Condacul al 6-lea:

Capul tău cel dumnezeiesc tăindu-ţi-se, Ioane proorocule Irodiada purtându-l se minuna, că n-a cunoscut de ce se mustra; şi acum ca un înger petreci şi cu oamenii vorbeşti, iar ucenicii văzând tăierea ta, tânguindu-se, au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul al 6-lea:

Proorocule, când ai zis: nu sunt vrednic a dezlega curelele de la picioarele Celui ce vine după mine, s-au înfricoşat toţi auzind acestea, până când au văzut pe Acela botezat, şi cântând au grăit către tine unele ca acestea:

Bucură-te, mărgăritar de mult preţ;

Bucură-te, gura cântărilor celor cinstite;

Bucură-te, lauda cea dulce a proorocilor;

Bucură-te, arma cea nebiruită a credincioşilor;

Bucură-te, graiul cel frumos al pustnicilor;

Bucură-te, mirul cel cu bun miros al cucernicilor preoţi;

Bucură-te, turnul cel nebiruit al credincioşilor;

Bucură-te, făclia cea prealuminată a Bisericii;

Bucură-te, hrănitorul săracilor şi al străinilor;

Bucură-te, vindecătorul orbilor şi al şchiopilor;

Bucură-te, piatră scumpă de mult preţ;

Bucură-te, făclie mult-luminoasă;

Bucură-te, Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!


Condacul al 7-lea:

Mare acoperitor şi folositor, ca pe un turn de tărie, te-a aflat pe tine Ioane lumea, cel ce eşti mai cinstit decât toţi pământenii, şi de cât toţi drepţii şi preacuvioşii şi arhiereii, că se spăimântează toţi cunoscându-ţi viaţa ta cea nematerialnică şi de aceea cântă lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul al 7-lea:

Arătat-a făptură nouă Stăpânul tuturor, prin tine, Ioane, căci, fiind atins creştetul Stăpânului de mâna ta care tremura, ne-a sfinţit pe noi, şi a luminat pe cei ce grăiesc către tine unele ca acestea:

Bucură-te, dătătorul bucuriei celei dumnezeieşti;

Bucură-te, pierzătorul blestemului înşelăciunii celei diavoleşti;

Bucură-te, luminarea şi lauda sfinţilor;

Bucură-te, desfătarea şi bucuria dreptcredincioşilor;

Bucură-te, trandafir cu frumoase vopsele ale mirosului celui de taină;

Bucură-te, crin cu bun miros;

Bucură-te, vedenie înfricoşătoare;

Bucură-te, că umpli de bună mireasmă sufletele;

Bucură-te, păzitorul cel nebiruit al pământenilor;

Bucură-te, scara cea cu bună-suire a credincioşilor;

Bucură-te, prin care se înnoiesc cele de jos;

Bucură-te, prin care se închină cele de sus;

Bucură-te, Ioane preacinstite Înaintemergătorule!


Condacul al 8-lea:

Vedenie străină dacă a văzut Zaharia pentru tine, fiul lui, Ioane proorocule, s-a spăimântat când a văzut pe Gavriil, de a cărui frică a rămas mut până când te-ai născut, şi îndată a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul al 8-lea:

Cu totul eşti tu celor din nevoi strajă tare, şi ocârmuitorilor slavă şi stăpânie, că prin tine, Ioane, credincioşii biruiesc toate seminţiile vrăjmaşilor şi, lăudându-te, te măresc cu tocmită cântare aşa:

Bucură-te, izbăvirea şi curăţirea păcatelor;

Bucură-te, vas cinstit al Domnului;

Bucură-te, cântare înfrumuseţată a Stăpânului;

Bucură-te, cetate de Dumnezeu sădită şi rai de hrană;

Bucură-te, loc de Dumnezeu umblat şi lumina vieţii;

Bucură-te, că ai înflorit rodul curăţiei;

Bucură-te, că izvorăşti râul înţelepciunii;

Bucură-te, săditorul livezii celor fără de materie;

Bucură-te, lucrătorul odraslei celei nestricăcioase;

Bucură-te, prin care ne-am luminat toţi;

Bucură-te, prin care s-au mântuit credincioşii;

Bucură-te, că ivorăşti luminarea dreptei credinţe;

Bucură-te, Sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!


Condacul al 9-lea:

Înfricoşatu-s-a Elisabeta, dacă a văzut pe Maica lui Iisus, venind către dânsa la închinare, şi pruncul în pântecele ei cu bucurie a grăit: Cel ce luminezi, toate, luminează-ne şi pe noi care cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul al 9-lea:

Dacă au intrat în urechile lui Zaharia graiurile Elisabetei, înţelegând dezlegarea celor nevăzute ce vor să fie, toţi s-au minunat şi au grăit aşa:

Bucură-te, tăinuitorule al celor negrăite;

Bucură-te, dezlegătorule al stricăciunii celui întâi-zidit;

Bucură-te, dătătorul cunoştinţei de cele ce vor să fie;

Bucură-te, surpătorul mândriei celor potrivnici;

Bucură-te, reazem şi tărie dreptmăritorilor ocârmuitori;

Bucură-te, tărie şi folositor credincioşilor domni;

Bucură-te, că luminezi ochii inimilor;

Bucură-te, că întuneci gândurile cele rele;

Bucură-te, cântare frumoasă şi cu bun miros;

Bucură-te, suflet cinstit al sufletelor celor bune;

Bucură-te, doctorul sufletelor şi al trupurilor;

Bucură-te, arătătorul minunilor celor multe;

Bucură-te, Sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!


Condacul al 10-lea:

Sfinte izbăveşte de toate nevoile pe toţi cei ce aleargă către tine, la dumnezeiască pomenirea ta cea purtătoare de lumină şi cu raze strălucitoare; că ai îndrăznire către Dumnezeu, şi poţi să izbăveşti din nevoi pe cei ce cu dragoste îi cântă Lui: Aliluia!


Icosul al 10-lea:

Zid eşti oamenilor, Sfinte Ioane, şi turn nebiruit întru războaie, că, prin folosirea ta cea nebiruită se biruiesc taberele vrăjmaşilor; iar noi, fiind mântuiţi, grăim către tine unele ca acestea:

Bucură-te, folositorul cel tare al pământenilor;

Bucură-te, alungătorul cel tare al duşmanilor;

Bucură-te, cel ce biruieşti tabere în zile de război;

Bucură-te, cel ce dăruieşti sfaturi de taine;

Bucură-te, crin iubitor de mir al mirosului celui de taină;

Bucură-te, trandafirul cel neveştejit al mirosului celui dumnezeiesc;

Bucură-te, că izvorăşti râul vindecării;

Bucură-te, că din tine curg pâraie minunate;

Bucură-te, steaua care luminezi lumea;

Bucură-te, lumina care luminezi cele întunecate;

Bucură-te, umblarea şi tăria şchiopilor;

Bucură-te, povaţa şi lumina orbilor;

Bucură-te, Sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!


Condacul al 11-lea:

Proorocule sfinte botezătorule, pentru mulţimea minunilor tale celor vrednice de laudă, de ţi-am aduce cântări şi glasuri care să minuneze tot neamul omenesc, nimic nu săvârşim cu vrednicie, faţă de darurile tale, pe care le dăruieşti nouă celor ce cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul al 11-lea:

Purtătorule de lumină şi dumnezeiescule Ioane proorocule, cu înfricoşătoarele şi luminatele tale minuni, luminează şi străluceşte inima noastră a celor ce cu dragoste aducem ţie rugăciuni şi graiuri ca acestea:

Bucură-te, folositorul săracilor şi al văduvelor;

Bucură-te, vindecătorule al multor neputincioşi şi bolnavi;

Bucură-te, lauda cea dulce a celor necăjiţi;

Bucură-te, mângâierea frumoasă a celor osteniţi;

Bucură-te, întărirea cea preamărită şi minunată a credincioşilor;

Bucură-te, proorocia şi îngrădirea de apărare a Bisericilor;

Bucură-te, că celor ce înoată tu le eşti povăţuitor;

Bucură-te, că te-ai arătat doctor celor bolnavi;

Bucură-te, locul hranei celei fără de moarte;

Bucură-te, pacea vieţii celei nestricăcioase;

Bucură-te, ţărină a pomilor celor înfloriţi;

Bucură-te, rădăcină din odrasla pururea vie;

Bucură-te, Sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!


Condacul al 12-lea:

Sfinte botezătorule, dă dar dumnezeiesc din cer cântăreţilor tăi, că luminezi ca o făclie prealuminată pe cei credincioşi, şi arzi pe cei ce nu cântă cinstitei tale biserici şi lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul al 12-lea:

Se luminează credincioşii de a ta vedere, lăudându-te cu cântări prea mărite, căci ca un rai frumos dumnezeiesc şi stăpânesc, botezătorule, sfinte, înmiresmezi, sfinţind pe cei ce te laudă pe tine cu fierbinţeală şi-ţi cântă aşa:

Bucură-te, mărgăritarul cel frumos şi de mult preţ;

Bucură-te, izvorul cel preafrumos şi preabogat;

Bucură-te, vasul cel iubitor de mir îngerilor şi oamenilor;

Bucură-te, numele cel scump al proorocilor şi al apostolilor;

Bucură-te, sabie înfricoşătoare asupra ereticilor;

Bucură-te, pecetea celor două Testamente;

Bucură-te, că izbăveşti din nevoi pe cei robiţi;

Bucură-te, că biruieşti pe cei potrivnici credincioşilor;

Bucură-te, floarea cea preafrumoasă a dreptei credinţe;

Bucură-te, mirul celor cu bun dar;

Bucură-te, Sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!


Condacul al 13-lea:

Sfinte Ioane proorocule, dulceaţa lumii, frumuseţea cerului cea împătrit luminată, primind această rugăciune de acum, izbăveşte pe toţi din toate nevoile, şi-i scoate din chinul cel ce va să fie pe cei ce te laudă cu credinţă, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! (de 3 ori)


Apoi iarăşi se zice Icosul 1:

Înger înaintestătător, al cetelor drepţilor, tu eşti Ioane proorocule, că strălucind cu dumnezeiasca lumină, luminezi pe toţi cei ce laudă dumnezeiască pomenirea ta, şi cu fierbinţeală şi dragoste te măresc şi zic către tine aşa:

Bucură-te, stea de lumină purtătoare lumii;

Bucură-te, făclie strălucitoare a toată făptura;

Bucură-te, cădere de pieire demonilor;

Bucură-te, ridicarea pământenilor celor căzuţi;

Bucură-te, lumină necuprinsă de ochii omeneşti;

Bucură-te, adânc mare văzut de gândurile credincioşilor;

Bucură-te, că tu eşti povăţuitorul mântuirii;

Bucură-te, că luminezi inimile credincioşilor;

Bucură-te, datătorule de bucurie al creştinilor;

Bucură-te, pierzătorul blestemului pământenilor;

Bucură-te, prin care se luminează făptura;

Bucură-te, prin care se goneşte necazul;

Bucură-te, Sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!


şi Condacul 1:

Prin tine izbăvindu-ne de tot necazul, după datorita mulţumire, pe tine apărătorul şi fierbinte sprijinitorul nostru te rugăm, cel ce ai îndrăznire către Domnul, din toate nevoile ne slobozeşte pe noi, ca să-ţi cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, preacinstite Înaintemergătorule!

Şi se face otpustul.