Condacul 1:
Apărătorului creştinătăţii, Binecredinciosului Voievod al Moldovei, celui care cu dreptate şi cu dragoste a cârmuit poporul încredinţat lui de Dumnezeu, pilduitorului smereniei creştine şi al iertării celor ce i au făcut rău, celui cinstit şi iubit ca un părinte, slăvitului Voievod să-i strigăm: Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!
Icosul 1:
Din pruncie ai fost crescut de părinţii tăi în dragostea de neam şi credinţă strămoşească, iar la vârsta „bărbatului desăvârşit” rânduit ai fost de Dumnezeu să conduci
Bucură-te, că din copilărie ai iubit buna podoabă a casei lui Dumnezeu;
Bucură-te, ctitorul multor biserici din
Bucură-te, că şi în Transilvania şi Muntenia ai zidit locaşuri sfinte;
Bucură-te, că prin acestea ai întărit conştiinţa unităţii de neam şi credinţă;
Bucură-te, că mănăstirea Zograful ai ctitorit-o cu multă dragoste creştinească;
Bucură-te, cel ce cu aleasă dărnicie ai impodobit sfintele biserici;
Bucură-te, că prin aceasta Dumnezeu ţi-a sfinţit viaţa;
Bucură-te, că prin înălţarea de biserici şi mănăstiri ai întărit credinţa ortodoxă;
Bucură-te, că prin zidirea lor ai adus laudă şi mulţumire lui Dumnezeu;
Bucură-te, că prin acestea pildă te-ai făcut cârmuitorilor de ţară;
Bucură-te, că vechimea credinţei vestită nouă de Sfântul Apostol Andrei ai dovedit-o prin faptele tale;
Bucură-te, că a o păzi pe aceasta şi pe noi ne-ai învăţat;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!
Condacul al 2-lea:
Împodobind sfintele locaşuri cu daruri prea alese biserică nefăcută de mână ţi-ai pregătit în ceruri, unde acum te veseleşti şi cu îngerii împreună glăsuieşti cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 2-lea:
Văzând primejduită credinţa creştinească de păgânătatea otomană, te-ai aprins şi mai mult de râvna apărării ei, cerând ajutor de la Dumnezeu şi luând ca mijlocitori pe sfinţi; pentru aceea cu bucurie strigăm:
Bucură-te, că indrăzneţ şi iscusit ai luptat cu duşmanii credinţei ortodoxe;
Bucură-te, că Dumnezeu te-a înţelepţit şi ţi-a dat putere în luptele pe care le-ai purtat;
Bucură-te, că sfinţii mari mucenici Procopie şi Dimitrie te-au întărit în lupte;
Bucură-te, că Sfântul Mare Mucenic Gheorghe pururea ţi-a fost ocrotitor;
Bucură-te, că ai rânduit ca icoana acestui mare mucenic să fie zugrăvită pe steagurile vitejei tale oştiri;
Bucură-te, că pe acest mucenic ocrotitor Mitropoliei Moldovei l-ai aşezat;
Bucură-te, că prin mijlocirea acestor sfinţi ai biruit pe vrăjmaşi;
Bucură-te, că în toate cu puterea lui Dumnezeu ai fost biruitor;
Bucură-te, că de primejdia morţii în luptă nu te-ai spăimântat;
Bucură-te, că în lupte pe ostaşi ai imbărbătat;
Bucură-te, apărătorul creştinătăţii;
Bucură-te, nebiruit ostaş al lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!
Condacul al 3-lea:
Cunoscând că întreaga creştinătate era în primejdie, ai vestit aceasta şi celorlalţi conducători creştini, cerându-le ajutorul; dar ei fiind neputincioşi cu sufletul şi slabi în credinţă, te-au lăsat singur în această luptă, iar tu întărit fiind de Dumnezeu ai biruit şi ai cântat: Aliluia!
Icosul al 3-lea:
Fiind încredinţat că Dumnezeu te va ajuta să biruieşti, ţi-ai imbărbătat oştenii cu pilda curajului tău şi apoi i-ai răsplătit după dreptate, pentru care unele ca acestea glăsuim:
Bucură-te, înţelepte Voievod că în toate cu frică de Dumnezeu ai lucrat;
Bucură-te, că ai răsplătit pe cei ce s-au jertfit pentru credinţă şi neam;
Bucură-te, că milostenia i-ai invăţat pe cei bogaţi;
Bucură-te, că îndreptarea celor potrivnici cu răbdare ai aşteptat o;
Bucură-te, că celor răi le-ai stat impotrivă;
Bucură-te, că pe cei vinovaţi cu înţelepciune i-ai judecat;
Bucură-te, că pe tătarul Oană şi pe alţii i-ai iertat;
Bucură-te, că pe Mihu de moarte l-ai izbăvit;
Bucură-te, că şi altora te-ai arătat îndurător;
Bucură-te, că prin acestea ai împlinit porunca iubirii de vrăjmaşi;
Bucură-te, că în toate milostiv te-ai dovedit;
Bucură-te, că pe vrăjmaşi la pace i-ai chemat;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!
Condacul al 4-lea:
Cunoscând pe duşmanii ţării şi ai Bisericii lui Hristos, i-ai biruit şi lui Dumnezeu ai cântat: Aliluia!
Icosul al 4-lea:
Înconjurat fiind de mulţimea potrivnicilor de alt neam, ai înţeles că numai Dumnezeu te poate ajuta; drept aceea te-ai silit să-i faci voia Lui. Pentru aceasta ai luat ca rugător către Dumnezeu şi povăţuitor duhovnicesc pe Sfântul Daniil Sihastrul, pentru care aducem laude ca acestea:
Bucură-te, iubitorule al sihaştrilor;
Bucură-te, fiu duhovnicesc preaiubit al Cuviosului Daniil;
Bucură-te, că pe Sfântul Daniil cu dragoste l-ai ascultat;
Bucură-te, că prin învăţăturile sale ţi-ai luminat cugetul;
Bucură-te, cinstitorule al tuturor călugărilor;
Bucură-te, că rugăciunilor acestora te-ai încredinţat;
Bucură-te, că tu pe aceştia pentru frumuseţea vieţii duhovniceşti i-ai cinstit;
Bucură-te, că toate cele de trebuinţă lor le-ai dăruit;
Bucură-te, că prin sfintele tale rugăciuni te-ai întărit în lupte;
Bucură-te, că în luptele tale cu duşmanii, voia lui Dumnezeu ai împlinit;
Bucură-te, că prin ele ai apărat
Bucură-te, întâiule între voievozii neamului;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!
Condacul al 5-lea:
Mănăstirile ctitorite de tine, slăvite Ştefane, au devenit adevărate vetre de evlavie a credinţei noastre ortodoxe şi candele luminoase ale cunoaşterii lui Dumnezeu, iar prin cuvintele Sfinţilor Părinţi ai Bisericii străbune am învăţat să cântăm neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 5-lea:
Să priveghem şi să ne rugăm ca să nu cădem în ispită, ne-a invăţat Dumnezeul mântuirii noastre, iar Apostolul Pavel a zis să ne rugăm neîncetat; învăţături pe care tu în minte şi în inimă le-ai pus, pentru care laude ca acestea aducem ţie:
Bucură-te, iubitorule al rugăciunii;
Bucură-te, că rugăciunea ta cu multă râvnă şi dragoste ai săvârşit o;
Bucură-te, că prin post şi rugăciune te-ai desăvârşit;
Bucură-te, că prin acestea pe vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi i-ai biruit;
Bucură-te, că prin astfel de virtuţi ai cunoscut mai bine pe Dumnezeu;
Bucură-te, statornic rugător pentru cei vii şi pentru cei adormiţi;
Bucură-te, că prin evlavie ţi-ai curăţit sufletul;
Bucură-te, că prin credinţă şi fapte bune bucurie duhovnicească ai dobândit;
Bucură-te, că împreună cu moşii şi strămoşii noştri te-ai aprins de dragostea pentru Hristos;
Bucură-te, că prin post şi rugăciune ţi-ai agonisit smerenie;
Bucură-te, că prin acestea sufletul ţi-ai luminat;
Bucură-te, că primind cu vrednicie Sfintele Taine cu Hristos te-ai unit;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!
Condacul al 6-lea:
Ştiind că diavolii şi slujitorii lui sunt biruiţi, mai ales, cu postul şi cu rugăciunea, la acestea ai alergat pururea cu umilinţă şi credinţă, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 6-lea:
Iubind statornic pe Hristos, pururea te-ai îndreptat cu creştinească dragoste către cei din nevoi, pentru care grăim unele ca acestea:
Bucură-te, ajutătorul celor săraci;
Bucură-te, că pe ei i-ai iubit pentru dragostea lui Hristos;
Bucură-te, că i-ai ocrotit de lăcomia celor prea bogaţi;
Bucură-te, că multe familii tinere ai ajutat;
Bucură-te, că milosteniile tale bucurie au adus celor săraci;
Bucură-te, că miluirea săracilor scară către cer ţi s-a făcut;
Bucură-te, că rugăciunea şi postul cu milostenia le-ai unit;
Bucură-te, că milostenie făcând, iconom credincios al darurilor lui Dumnezeu te-ai arătat;
Bucură-te, că prin bogăţiile pământeşti, cele duhovniceşti ai agonisit;
Bucură-te, că împărţind cele stricăcioase şi trecătoare, cele nestricăcioase şi veşnice ai agonisit;
Bucură-te, învăţătorule al milei şi prietenul săracilor;
Bucură-te, că nu ţi-ai lipit inima de bogăţiile pământeşti;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!
Condacul al 7-lea:
Iubitor de Dumnezeu fiind, iertare celor osândiţi le-ai dăruit, iar cei miluiţi de dragostea ta au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 7-lea:
Din pricina neascultării, strămoşii neamului omenesc au fost scoşi din rai, iar tu, prin smerenie şi ascultare, cununi de biruinţă în Hristos ai dobândit; pentru care cu bucurie cântăm:
Bucură-te, pilduitorul smereniei;
Bucură-te, că prin ea ai surpat uneltirile diavolului;
Bucură-te, că prin ea ţi-ai făcut din duşmani prieteni;
Bucură-te, că prin smerenie spre cele cereşti te-ai înălţat;
Bucură-te, că biruinţele tale lui Hristos le-ai datorat;
Bucură-te, că înfrângerile tale, certare de la Dumnezeu le-ai socotit;
Bucură-te, că prin acestea te-ai păzit de duhul mândriei;
Bucură-te, că prin smerenie ai ruşinat pe cel potrivnic;
Bucură-te, că
Bucură-te, că pentru smerenia ta Dumnezeu ţi-a dat darul înţelepciunii;
Bucură-te, că smerindu te, ţi-ai pus toată încrederea în Dumnezeu;
Bucură-te, că smerenia ţi-a fost cumpănă dreaptă în cârmuirea ţării;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!
Condacul al 8-lea:
Icosul al 8-lea:
„Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi”, a zis Domnul, iar apostolul grăieşte: „prin multe necazuri se cade nouă să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu”; la aceste cuvinte tu, slăvite Ştefane, luând aminte, crucea vieţii tale ţi-ai purtat-o cu vrednicie creştinească, pentru care noi îţi aducem laude ca acestea:
Bucură-te, vrednicul ostaş al lui Hristos;
Bucură-te, că necazurile vieţii tale cu răbdare le-ai îndurat;
Bucură-te, că moartea celor patru copii nu ţi-a slăbit
dragostea pentru Hristos;
Bucură-te, că prin aceste necazuri ai înţeles vremelnicia vieţii pământeşti;
Bucură-te, că prin acestea te-ai întărit în credinţă;
Bucură-te, că crucea dată ţie de Hristos Domnul nostru
cu vrednicie, o, ai purtat;
Bucură-te, că jugul vieţii bun şi uşor l-ai socotit;
Bucură-te, că înfrânt fiind, n-ai deznădăjduit;
Bucură-te, că sfaturile mamei tale le-ai urmat şi glia
şi credinţa le-ai apărat;
Bucură-te, că primejdiile nu te-au spăimântat;
Bucură-te, că îndurând multe necazuri, lui Iov te-ai asemănat;
Bucură-te, pilduitorule al răbdării;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!
Condacul al 9-lea:
Fiind rănit în lupta de la Chilia, ai răbdat durerile până la sfârşitul vieţii, cu tărie creştină, gândindu-te pururea la suferinţele Mântuitorului pe Cruce, Căruia neîncetat ai cântat: Aliluia!
Icosul al 9-lea:
Stăpânit fiind de credinţa în Înviere, n-ai slăbit în dragostea faţă de cei adormiţi, ci, cu osârdie, i-ai cinstit prin fapte creştineşti, pentru care te lăudăm zicând:
Bucură-te, fiu binecinstitor al părinţilor care te-au născut;
Bucură-te, cinstitorule al moşilor şi strămoşilor din care ai odrăslit;
Bucură-te, că mormintele lor le-ai împodobit;
Bucură-te, că prin aceasta ai arătat dragostea ta faţă de ei;
Bucură-te, că prin aceasta ai mărturisit dreapta credinţă;
Bucură-te, că nedespărţit de ei ai rămas prin rugăciunile tale;
Bucură-te, că pildă de cinstire a inaintaşilor te-ai făcut;
Bucură-te, că prin faptele tale credinţa în Învierea celor morţi ai dovedit;
Bucură-te, podoaba celor adormiţi;
Bucură-te, mângâierea noastră în Ziua Judecăţii;
Bucură-te, că pe strămoşi i-ai avut pururea povăţuitori;
Bucură-te, tărie a credinţei;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!
Condacul al 10-lea:
Cinstirea oştenilor căzuţi în luptă pentru neam şi credinţă, ai dovedit-o aşezând osemintele lor la temelia bisericii Mănăstirii Războieni, ca pe nişte sfinte moaşte; pentru care, împreună cu ei, ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea:
Deschizându-ţi inima la cuvintele apostoleşti: „Pentru mine viaţa este Hristos şi moartea un câştig”, pururea ai cugetat la ceasul morţii, pentru care îţi aducem laude ca acestea:
Bucură-te, că totdeauna ai avut în suflet gândul morţii;
Bucură-te, că prin aceasta ai luat aminte la Înfricoşata Judecată a lui Dumnezeu;
Bucură-te, că te-ai pregătit pentru a da răspunsul cel bun;
Bucură-te, că moartea strămutare la cele veşnice, o, ai socotit;
Bucură-te, că pentru aceasta ai zidit biserica Mănăstirii Putna;
Bucură-te, că moartea nu te-a înfricoşat;
Bucură-te, cel ce ai înţeles vremelnicia acestei vieţi;
Bucură-te, că prin trecerea ta la cele veşnice nu ne-ai părăsit;
Bucură-te, că testament sfânt ai lăsat urmaşilor;
Bucură-te, că Moldovei urmaşi vrednici ai lăsat;
Bucură-te, că şi aceştia ctitorii sfinte au înălţat;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale i-ai ocrotit;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!
Condacul al 11-lea:
Strămutându-te la lăcaşurile de veci, rugător neîncetat către Dumnezeu te-am aflat, pentru care, împreună cu tine, îi cântăm: Aliluia!
Icosul al 11-lea:
Iubind pe Hristos, frumuseţea şi adevărul credinţei ai propovăduit, pentru care grăim:
Bucură-te, pururea propovăduitor al credinţei ortodoxe;
Bucură-te, ocrotitorul ctitoriilor tale;
Bucură-te, că în aceste sfinte lăcaşuri la rugăciune stând, împreună cu tine pe Hristos Îl preamărim;
Bucură-te, că prin acestea se întăreşte unitatea credinţei ortodoxe;
Bucură-te, ctitorul mănăstirilor Putna şi Voroneţ;
Bucură-te, ziditorul bisericii Mănăstirii Neamţ;
Bucură-te, fondatorul Mănăstirii Războieni;
Bucură-te, întemeietorul multor mănăstiri şi biserici;
Bucură-te, mare ctitor al Moldovei;
Bucură-te, că apărător al dreptei credinţe asemenea marelui împărat Constantin te-ai adeverit;
Bucură-te, întâiule din ceata voievozilor;
Bucură-te, om ales de Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!
Condacul al 12-lea:
Toate ctitoriile tale cu alese daruri împodobindu-le intotdeauna urmaşii cu evlavie le au cinstit şi în ele pe Dumnezeu au preamărit cântând: Aliluia!
Icosul al 12-lea:
Părintele şi duhovnicul tău, sfinţitul între ierarhi mitropolit Gheorghe, cu sobor de preoţi şi binecredincioşii Moldovei te-au însoţit spre locul cel de veci, cinstindu-te după cuviinţă ca pe un sfânt, pentru care împreună cu dânşii glăsuim:
Bucură-te, alinătorul durerilor poporului tău;
Bucură-te, mângâierea Bucovinei îndurerate;
Bucură-te, ocrotitorul oştirii iubitoare de Hristos;
Bucură-te, că mormântul tău de toţi cei dreptcredincioşi este cinstit;
Bucură-te, că mormântul tău loc de mângâiere s-a făcut;
Bucură-te, că îngenunchind înaintea mormântului tău aproape de tine ne simţim;
Bucură-te, că în cer smeritele noastre rugăciuni le primeşti;
Bucură-te, cel ce în ceata binecredincioşilor împăraţi te-ai sălăşluit;
Bucură-te, cel ce împreună cu sfinţii te veseleşti;
Bucură-te, că împreună cu dânşii Sfânta Treime preamăreşti;
Bucură-te, că în ziua prăznuirii tale la mormântul tău pe toţi ne uneşti;
Bucură-te, lauda şi bucuria noastră a tuturor;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!
Condacul al 13-lea:
O, iubitorule de Dumnezeu, Sfinte Ştefane, zideşte în inimile noastre altar sfânt precum ai zidit atâtea biserici şi mănăstiri; biruieşte duhurile rele care ne războiesc precum ai biruit puhoaiele de păgâni; ocroteşte-ne cu rugăciunile tale necontenite şi cu darul cel dat ţie de Hristos, precum ai ocrotit pe creştinii din vremea ta, ca împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (de 3 ori )
Apoi se zice iarăşi Icosul 1:
Din pruncie ai fost crescut de părinţii tăi în dragostea de neam şi credinţă strămoşească, iar la vârsta „bărbatului desăvârşit” rânduit ai fost de Dumnezeu să conduci
Bucură-te, că din copilărie ai iubit buna podoabă a casei lui Dumnezeu;
Bucură-te, ctitorul multor biserici din
Bucură-te, că şi în Transilvania şi Muntenia ai zidit locaşuri sfinte;
Bucură-te, că prin acestea ai întărit conştiinţa unităţii de neam şi credinţă;
Bucură-te, că mănăstirea Zograful ai ctitorit-o cu multă dragoste creştinească;
Bucură-te, cel ce cu aleasă dărnicie ai impodobit sfintele biserici;
Bucură-te, că prin aceasta Dumnezeu ţi-a sfinţit viaţa;
Bucură-te, că prin înălţarea de biserici şi mănăstiri ai întărit credinţa ortodoxă;
Bucură-te, că prin zidirea lor ai adus laudă şi mulţumire lui Dumnezeu;
Bucură-te, că prin acestea pildă te-ai făcut cârmuitorilor de ţară;
Bucură-te, că vechimea credinţei vestită nouă de Sfântul Apostol Andrei ai dovedit-o prin faptele tale;
Bucură-te, că a o păzi pe aceasta şi pe noi ne-ai invăţat;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!
şi Condacul 1:
Apărătorului creştinătăţii, Binecredinciosului Voievod al Moldovei, celui care cu dreptate şi cu dragoste a cârmuit poporul încredinţat lui de Dumnezeu, pilduitorului smereniei creştine şi al iertării celor ce i-au făcut rău, celui cinstit şi iubit ca un părinte, slăvitului Voievod să-i strigăm: Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!