joi, 21 ianuarie 2010

6 septembrie (8 noiembrie) - Acatistul Sfântului Arhanghel Mihail

După obişnuitul început, se zic:

Condacul 1:

Alesule Voievod al Puterilor cereşti şi apărător al neamului omenesc, această cântare de mulţumire aducem ţie noi, cei izbăviţi prin tine din necazuri; ci tu, ca unul care stai înaintea Scaunului împăratului Slavei, slobozeşte-ne pe noi din toate nevoile, ca lăudându-te să strigăm ţie, cu credinţă şi cu dragoste: Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cereşti!


Icosul 1:

Cu limbi îngereşti s-ar cădea să te lăudăm, Mihaile, după cuviinţa datorată întâi-stătătorului cetelor îngereşti cu chip de foc; dar până când vom deprinde, întelepţiţi de tine, grăirea celor netrupeşti, auzi din guri mulţumitoare - deşi omeneşti - unele ca acestea:

Bucură-te, stea străluminătoare a lumii cereşti;

Bucură-te, făclie cu strălucire de aur a adevărului şi a dreptăţii;

Bucură-te, care primeşti razele luminii de taină;

Bucură-te, Voievoade al îngerilor celor fără de număr;

Bucură-te, în care se descoperă cel mai limpede slava dreptei Ziditorului;

Bucură-te, prin care saltă soboarele făpturilor netrupeşti;

Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cereşti!


Condacul al 2-lea:

Întrevăzând cu ochii credinţei mărirea frumuseţii tale duhovniceşti şi puterea dreptei tale purtătoare de fulgere, Arhanghele al lui Dumnezeu, ne umplem de uimire, de bucurie şi de mulţumire către Atoatefăcătorul, ca unii ce suntem pământeşti şi îmbrăcaţi în trup, strigând cu toate Puterile cereşti: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Înţelegere curată şi nerobită patimilor cere pentru noi, preaminunate Mihaile, alesule al cetelor îngereşti, ca noi, înăltându-ne cu gândul de la cele pământeşti la cele cereşti, să-ţi cântăm ţie cântare de laudă precum aceasta:

Bucură-te, că vezi îndeaproape negrăita frumuseţe şi buna întocmire dumnezeiască;

Bucură-te, preacredinciosule tăinuitor al preabunelor sfaturi ale Preasfintei Treimi;

Bucură-te, de care se minunează cu dragoste oştirile cereşti;

Bucură-te, pe care cu credinţă îl măresc pământenii;

Bucură-te, de care se tem puterile iadului;

Bucură-te, fulger duhovnicesc aducător de bucurie;

Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cereşti!


Condacul al 3-lea:

Arătând în tine puterea nebiruită a râvnei pentru slava dumnezeiască ai stat în fruntea cetelor îngereşti, Mihaile, împotriva celui ce suflă răutatea, preatrufaşului Luceafăr de dimineaţă, pe care, văzându-l aruncat împreună cu cei de aproape ai săi din înălţimea cerului întru cele mai de jos ale pământului, oştirile cereşti, în chip preaslăvit călăuzite de tine în lupta, înaintea Scaunului dumnezeirii au strigat cu veselie şi cu o singură gură: Aliluia!


Icosul al 3-lea:

Pe tine, Arhanghele Mihaile, tot neamul creştinesc te are mare apărător şi mare ajutător în războaiele cu cei potrivnici; dorind pentru aceasta a ne învrednici de preaminunatul tău ajutor, în ziua prăznuirii tale îţi strigăm unele ca acestea:

Bucură-te, prin care satana a fost aruncat ca un fulger din Cer;

Bucură-te, prin care neamul omenesc, fiind păzit, se înălţa;

Bucură-te, prealuminată podoabă a prealuminatei lumi de Sus;

Bucură-te, preaslăvită ocrotire a lumii de jos;

Bucură-te, care niciodată nu ai fost biruit de puterile răului;

Bucură-te, cel întărit pe veci în adevăr şi dreptate, împreună cu toţi îngerii lui Dumnezeu, prin harul dumnezeiesc;

Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cereşti!


Condacul al 4-lea:

Izbăveşte-ne de viforul ispitelor şi al nevoilor, cela ce eşti între îngeri întâistătător, pe noi care săvârşim cu dragoste şi bucurie praznicul tău prealuminat, că tu eşti în nevoi mare ajutător şi în ceasul morţii aperi şi ocroteşti de duhurile rele pe toţi cei care strigă împreună cu tine Stăpânului şi Dumnezeului nostru: Aliluia!


Icosul al 4-lea:

Văzând îndrăznirea ta asupra cetelor diavoleşti, toate ierarhiile îngereşti s-au avântat cu bucurie, urmându-te în luptă pentru numele şi slava Stăpânului lor, strigând: „Cine este ca Dumnezeu?”. Iar noi, cunoscând pe satana biruit sub picioarele tale, strigăm ţie, ca unui biruitor:

Bucură-te, prin care pacea şi liniştea în cer s-au sălăşluit;

Bucură-te, prin care duhurile răutăţii au fost aruncate în iad;

Bucură-te, care călăuzeşti oştirile cereşti şi puterile lumii nevăzute pentru nimicirea răului;

Bucură-te, care îmblânzeşti în chip nevăzut mânia şi zbuciumul stihiilor lumii;

Bucură-te, minunatiile împreună-luptător cu cei ce se luptă cu duhurile răutăţii;

Bucură-te, tare ajutător al celor ce slăbănogesc în ispitele şi necazurile veacului acesta;

Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cereşti!


Condacul al 5-lea:

Izvor de Dumnezeu dăruit cu minuni preamarite te-ai arătat în biserica ta din Hone; căci nu numai balaurul cel mare şi înfricoşat care petrecea în locul acela a fost nimicit cu puterea ta, ci şi ape au izvorât, tămăduind toată neputinţa trupească, pentru ca toţi sa strige cu credinţă Stăpânului îngerilor Celui ce te-a proslăvit pe tine: Aliluia!


Icosul al 5-lea:

Auzindu-te şi cunoscându-te pe tine, preaminunate Mihaile, ca pe un mare luminător, strălucind în mijlocul cetelor îngereşti, la tine alergăm, după Dumnezeu şi Maica Domnului, rugându-te cu prisos de nădejde să ne ajuţi cu puterea ta pe toţi cei ce-ţi strigăm unele ca acestea:

Bucură-te, cel ce ai călăuzit şi ocrotit în pustie poporul ales de Dumnezeu;

Bucură-te, înaltule mijlocitor al Legii date în Sinai prin mâna lui Moise;

Bucură-te, la care judecătorii şi căpeteniile lui Israel au aflat putere şi acoperământ;

Bucură-te, prin care proorocii şi arhiereii iudeilor au primit darul cunoştinţei de la Dumnezeu Atotcunoscătorul;

Bucură-te, cel ce ai întrămat cu tainică înţelepciune pe legiuitorii cei temători de Dumnezeu;

Bucură-te, cel ce ai pus judecată şi dreptate în inima celor ce fac binele;

Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cereşti!


Condacul al 6-lea:

Când te-a văzut Manole pe tine, înainte-vestitorul judecăţilor dumnezeieşti, s-a umplut de mirare şi frică, socotind ca pentru aceasta nu va mai trăi; ci învăţat fiind de femeia sa despre rostul cel bun al arătării şi blândeţea cuvintelor tale, bucurându-se pentru fiul său Samson, care avea să se nască după cuvântul tau, mulţumind a strigat lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul al 6-lea:

Răsărit-ai întru slavă, Mihaile, în chip preaminunat, când ai statut în chip omenesc înaintea lui Iisus al lui Navi, grăind: „Scoate încălţămintea din picioarele tale, că eu sunt Arhistrategul Puterilor Domnului”. Minunându-ne de o astfel de arătare a ta, cu dragoste strigăm ţie:

Bucură-te, neadormitule păzitor al capetelor de Dumnezeu încoronate;

Bucură-te, că degrabă umileşti pe cei ce se împotrivesc stăpânirilor drepte, ca pe unii ce se împotrivesc poruncii lui Dumnezeu;

Bucură-te, că smereşti răzvrătirile noroadelor;

Bucură-te, că ruşinezi în chip nevăzut obiceiurile cele raucredincioase;

Bucură-te, că tu luminezi în ceasul grelelor frământâri pe cei ce se îndoiesc;

Bucură-te, că pe cei încercaţi îi scapi din ispite păgubitoare;

Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cereşti!


Condacul al 7-lea:

Voind Stăpânul tuturor să arate că trecerea vieţii omeneşti nu este întâmplătoare, ci pururea este ţinuta în mâna Sa, te-a dăruit apărător şi ocrotitor împăraţilor pământului, ca să găteşti neamurile pentru veşnica împărăţie a lui Dumnezeu; pentru aceasta, toţi care cunosc înalta ta slujire spre mântuirea oamenilor, cu mulţumire striga lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul al 7-lea:

Făcătorul tuturor minunilor şi Stăpânul a toate prin tine Minune nouă ne-a arătat pe pământ, Arhistrategule, când ai mântuit în chip minunat de potopirea apelor răului biserica înălţată întru cinstirea numelui tau în Colose, poruncind şuvoaielor să se reverse în sânurile pământului. Şi văzând aceasta, fericitul Arhip, cu fiii săi duhovniceşti, mulţumind, a strigat tie:

Bucură-te, îngrădire nestricată a sfintelor biserici ale lui Dumnezeu;

Bucură-te, zid neclintit împotriva vrăjmaşilor credinţei creştineşti;

Bucură-te, la a cărui poruncă se pleacă stihiile;

Bucură-te, prin care se nimicesc cugetele rele;

Bucură-te, cel ce aduci credincioşilor bucurie de la Scaunul Atotţiitorului;

Bucură-te, cel ce-i aduci pe necredincioşi pe calea dreptăţii şi adevărului;

Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cereşti!


Condacul al 8-lea:

Minunea străină a puterii tale, Arhistrategule al lui Dumnezeu, a cunoscut-o asupra sa Avacum atunci când, potrivit chemării lui Dumnezeu, l-ai răpit şi l-ai dus degrabă din Iudeea în Babilon, ca să-l hranească pe Daniil, care era întemniţat în groapa leilor; drept pentru care, minunându-se de preamărita lucrare a puterii tale, a strigat cu credinţă: Aliluia!


Icosul al 8-lea:

Cu totul eşti întru cei de sus, Mihaile, stând înaintea Scaunului împăratului Slavei, iar de cei de jos nu te depărtezi, luptând pururea cu vrăjmaşii mântuirii oamenilor; drept care toţi cei ce vor să ajungă în dorita împărăţie cerească îţi strigă ţie într-un glas:

Bucură-te, începătorul întreit-sfintei cântări îngereşti;

Bucură-te, cel ce eşti pururea gata să stai inainte, apărând neamurile omeneşti;

Bucură-te, că ai pierdut în chip străin pe faraonul cel prea trufaş şi pe necredincioşii egipteni;

Bucură-te, că ai călăuzit în chip preaslăvit în pustie pe iudeii cei credincioşi;

Bucură-te, că i-ai acoperit pe ei cu norul cel dumnezeiesc;

Bucură-te, prin care s-a stins văpaia cuptorului celui din Babilon;

Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cereşti!


Condacul al 9-lea:

Toti monahii Sfântului Munte Athos au venit cutremuraţi de bucurie, văzând cum ai mântuit pe tânărul cel temător de Dumnezeu, pe care necredincioşii iubitori de avuţii, cuprinşi de nebunie, îl aruncaseră legat de o piatra în adâncurile mîrii; pentru aceasta, mănăstirea care l-a primit pe acela, împodobindu-se cu numele tău, cu mulţumire strigă către Domnul: Aliluia!


Icosul al 9-lea:

Graiurile ritoriceşti şi cugetele înţelepţilor nu pot a spune puterea ta, Mihaile, cum ai omorât într-o singura noapte o sută optzeci şi cinci dintre ostaşii împăratului asirian Senaherim, ca să se înveţe a nu mai huli numele Domnului; iar noi, cinstind sfânta ta râvnă pentru slava Dumnezeului celui Adevărat, cu veselie îţi strigăm unele ca acestea:

Bucură-te, nebiruitule Voievod al oştirilor dreptmăritoare;

Bucură-te, spaima şi umilirea oştirilor răucredincioase;

Bucură-te, că sădeşti dreapta credinţă a cinstirii lui Dumnezeu;

Bucură-te, că dezrădăcinezi eresurile şi schismele pierzătoare de suflet;

Bucură-te, că de multe ori ai întărit pe câmpul de luptă pe binecredincioşii Macabei;

Bucură-te, că ai pierdut chiar în templu pe Iliodor, necredincioasa căpetenie a lui Antioh;

Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cereşti!


Condacul al 10-lea:

Ajutor tare fii celor ce vor să se mântuiască, Arhistrategule al lui Dumnezeu, izbăvindu-ne şi păzindu-ne de necazuri şi de nevoi, încă şi de oamenii răi şi de păcatele noastre, ca noi, înaintând în credinţă, nădejdea şi dragostea către Hristos, cu bucurie pentru ocrotirea ta preaminunată mulţumind, să strigăm Stăpânului îngerilor şi al oamenilor: Aliluia!


Icosul al 10-lea:

Zid eşti oamenilor credincioşi, Arhistrategule al lui Dumnezeu, şi stâlp tare în luptele cu vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi; pentru aceasta, izbăviţi fiind prin tine din cursele diavolilor, cu inima şi gura mulţumitoare îţi strigăm unele ca acestea:

Bucură-te, nebiruitule luptător împotriva vrăjmaşilor credinţei şi a celor ce se împotrivesc Sfintei Biserici;

Bucură-te, neobositule împreună-luptător cu smeritii înainte-vestitori ai Evangheliei;

Bucură-te, că pe cei ce stau întru întunericul necredinţei îi luminezi cu lumina credinţei în Hristos;

Bucură-te, că povăţuieşti pe calea adevărului şi a pocăinţei pe cei înebuniţi de înţelepciunea cea mincinoasă;

Bucură-te, înfricoşatule mustrător al celor ce iau numele lui Dumnezeu în deşert;

Bucură-te, purtătorule de fulgere, pedepsitor al celor ce nebuneşte batjocoresc tainele sfintei credinţe;

Bucurase, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile ceresti!


Condacul al 11-lea:

Toată cântarea de laudă se biruieşte de mulţimea minunilor tale, Arhistrategule al lui Dumnezeu, că săvârşite sunt de tine nu doar în Ceruri şi pe pământ, ci şi în beznele celor mai de dedesubt, unde ai legat pe şarpele cel din adâncuri cu legăturile puterii Domnului, că toţi cei izbăviţi de răutatea lui să binecuvânteze pe Stăpânul Cerurilor şi al pământului, strigând: Aliluia!


Icosul al 11-lea:

Slujitor minunat al adevărului şi curăţiei cinstirii lui Dumnezeu te-ai arătat, Arhistrategule, când, mai înainte văzând meştesugurile duhului întunericului, l-ai oprit cu numele lui Dumnezeu, ca să nu îndrăznească a scoate la iveală trupul ascuns al răposatului povăţuitor al lui Israel, Moise, ca să nu fie cinstit ca Dumnezeu de fiii lui Israel cei robiţi simţurilor; pentru aceasta, cinstind acum praznicul tău cel frumos luminat, mulţumind strigăm tie:

Bucură-te, că ai păzit între iudei curăţia cunoaşterii lui Dumnezeu, în zilele Vechiului Legământ;

Bucură-te, că ai dezrădăcinat de multe ori neghinele rătăcirii în zilele Harului adus de Hristos;

Bucură-te, că ai pierdut oracolele şi idolii neamurilor;

Bucură-te, că întăreşti pe creştinii nevoitori şi purtători de chinuri;

Bucură-te, că umpli cu puterea harului dumnezeiesc pe cei neputincioşi cu duhul;

Bucură-te, că îmbraci cu armele credinţei pe cei slăbănogiţi cu trupul;

Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cereşti!


Condacul al 12-lea:

Har din ceruri cere de la Dumnezeu, Mihaile, pentru noi, cei ce cântăm întru lauda preacinstitului tău nume, că umbriţi fiind de ocrotirea ta, să trăim în toată evlavia şi curăţia, până ce, dezlegaţi fiind prin moarte din legăturile trupului, să ne învrednicim să stăm dinaintea Scaunului de foc al împăratului Slavei şi să strigăm cu cetele îngereşti: Aliluia!


Icosul al 12-lea:

Cântând feluritele tale minuni, Mihaile, lucrate spre mântuirea noastră, îl rugam pe Domnul şi Stăpânul tuturor ca duhul râvnei pentru Slava lui Dumnezeu, care este întru tine, să nu se împuţineze vreodată în noi, cei ce strigăm ţie unele ca acestea:

Bucură-te, cel ce la vremea potrivita aşezi în chip preaminunat la locuri de cinste pe robii credincioşi ai lui Dumnezeu;

Bucură-te, cel ce arunci în chip nevăzut din înălţimea puterii şi slavei pe cei neruşinaţi şi nevrednici;

Bucură-te, care vei aduna pe cei alesi din cele patru colţuri ale pământului;

Bucură-te, prin care, la porunca lui Dumnezeu, cei păcătoşi vor fi predaţi focului veşnic;

Bucură-te, prin care satana cu îngerii lui vor fi ferecaţi pe veci în iad;

Bucură-te, prin care drepţii se sălăşluiesc în chip preaslăvit în locaşurile Tatălui Ceresc;

Bucură-te, Mihaile, mare Arhistrateg, cu toate Puterile cereşti!


Condacul al 13-lea:

O, prea minunatule întâistătător al arhanghelilor şi al îngerilor, primeşte, pentru preaminunata ta slujire spre mântuirea neamului omenesc, glasul de laudă şi de mulţumire pe care îl inălţăm spre tine, şi, ca unul ce eşti plin de puterea lui Dumnezeu, acoperă-ne cu aripile tale cele nematerialnice de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, ca să strigăm pururea Domnului, Celui ce te-a proslăvit şi S-a proslăvit prin tine: Aliluia! (de trei ori)


Apoi se zic din nou Icosul 1 şi Condacul 1.


Dupa care se citeşte această

Rugăciune către Sfântul Arhanghel Mihail:

Sfinte şi mare Arhanghele al lui Dumnezeu, Mihaile, care cel dintâi între îngeri stai dinaintea Treimii celei negrăite, sprijinul şi păzitorul neamului omenesc, care ai zdrobit în Ceruri cu oştile tale capul preatrufaşului diavol şi ruşinezi pururea pe pământ răutatea şi viclenia lui, la tine alergăm cu credinţă şi ne rugăm ţie cu dragoste: fii pavăză nestricată şi coif tare Sfintei Biserici şi neamului nostru dreptcredincios, păzindu-ne cu spada ta purtătoare de fulgere de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi.

Nu ne lăsa pe noi, o, Arhanghele al lui Dumnezeu, fără ajutorul şi ocrotirea ta, pe cei ce lăudăm astăzi sfântul tău nume. Iată că, deşi mult greşiţi suntem, nu voim să pierim întru fărădelegile noastre, ci să ne întoarcem la Domnul, ca să ne călăuzească spre lucruri bune. Luminează minţile noastre cu lumina feţei lui Dumnezeu, care străluceste totdeauna pe fruntea ta ca un fulger la arătare, ca să putem pricepe care este voia lui Dumnezeu, bună şi desăvârşită, în ceea ce ne priveşte, şi să cunoaştem toate câte se cuvine nouă să le facem şi câte să le trecem cu vederea şi să le părăsim. Întăreşte-ne cu harul Domnului voinţa slabă şi dorirea lipsită de vlagă, ca întărindu-ne în legea Domnului, să încetăm a ne mai primejdui cu cugetele pământeşti şi cu poftele trupeşti, aplecându-ne, după asemănarea copiilor lipsiţi de minte, către frumuseţile degrabă pieritoare ale lumii acesteia şi uitând în chip nesăbuit cele veşnice şi cereşti de dragul celor stricăcioase şi pământeşti.

Mai presus de toate acestea, cere de Sus pentru noi duhul adevăratei pocăinţe, întristarea cea nefăţarnică după Dumnezeu şi zdrobirea pentru păcatele noastre, ca zilele ce ne-au mai rămas din această viaţă trecătoare să le cheltuim nu spre plăcerea simţurilor şi hrănireă patimilor noastre, ci întru îndreptarea cu lacrimi de credinţă şi zdrobire a inimii, cu nevoinţele curăţiei şi cu bineplăcutele fapte ale milostivirii.

Iar când se va apropia ceasul sfârşitului nostru, al slobozirii din legăturile acestui trup pieritor, nu ne lăsa pe noi, Arhanghele al lui Dumnezeu, fără de apărare împotriva duhurilor răutăţii care sunt în văzduhuri şi obişnuiesc a împiedica urcuşul sufletului omenesc la cele de Sus, că păziţi fiind prin tine, fără împiedicare să ajungem în sălaşurile preaslăvite ale Raiului, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.

Şi învrednicindu-ne a vedea prealuminatul chip al Preabunului nostru Domn şi Stăpân, şi căzând cu lacrimi la picioarele Lui, cuprinşi de bucurie şi umilinţă să strigăm: slavă Ţie, Preaiubitul nostru Mântuitor, Care pentru preamultă dragoste pe care o ai faţă de noi, nevrednicii, ai binevoit a trimite pe îngerii Tai ca să slujească mântuirii noastre! Amin!