luni, 18 ianuarie 2010

5. Pomenirea după înmormântare

Familia celui decedat cheamă la masă, dupa înmormântare, pe cei care au luat parte la ceremonie, rude, cunoscuţi si, indeosebi, pe cei care au ajutat la pregătirile de înhumare.

După oficierea slujbei şi binecuvântarea ofrandelor de mâncare şi băutură, cei prezenţi sunt datori să mănânce cu cuviinţă şi cu rugăciune în gând, pentru cel decedat. Nu se vorbeşte fără rost, nu se fac glume, nu se râde, dar nici nu se mănânca nici nu se bea întocmai ca la nuntă. În loc de „noroc!” sau altă urare, atunci când se gustă din pahar, se zice „Dumnezeu să-l/s-o ierte”, iar când se primeşte un vas, îmbrăcăminte, etc. de pomană, nu se zice mulţumesc, ci „Dumnezeu sa primeasca!”.

Obiceiul de a vărsa vin din pahar la pomană trebuie să dispară. Cine varsă vin pe covoare dovedeşte nu numai că se ţine de obiceiuri păgâneşti, dar este lipsit de bunăcuviinţă, murdărind fără rost covorul ori altceva acasa sau la biserică.

Când cineva pleacă beat de la pomană, a păcătuit atât acela, dar şi cel care i-a dat băutură peste măsură.

Milostenia cea mai primită este cea făcută celor lipsiţi, infirmilor, bolnavilor, bătrânilor neajutoraţi, celor care nu pot munci, familiilor nevoiaşe cu multi copii, celor abandonaţi în casele sau leagănele de copii.

Când decedatul face parte dintr-o familie fără posibilităţi materiale, este potrivit ca rudele să apeleze la preot care le va ajuta din fondurile bisericii şi va angaja comitetul parohial, obţinând cele necesare din donaţiile credincioşilor. Astfel, familia nu se va simţi umilită, întrucât a apelat la marea familie a parohiei, iar preotul şi credincioşii au posibilitatea de a împlini porunca dragostei creştine care trebuie vădită prin fapte concrete, în astfel de situatii.

De reţinut:

- Cei care se întorc de la înmormântare, întrucat urmează să ia parte la masă, sunt aşteptaţi de gazdă cu apă de spălat pe mâini. S-a încetăţenit obiceiul ca cei ce se spală să nu se şteargă, pentru ca „nu se şterge”. Fireşte că această practica este lipsită de sens. Ea, probabil, ţine de o anumită strategie a familiei care cu greu se poate oferi mai multe prosoape de şters atunci când cei poftiţi la masă sunt în număr mare.

- Trebuie avut în vedere faptul că, dacă ziua de pomenire cade în post, toate mâncărurile trebuie preparate numai de post. Prin aceasta se dovedeşte păstrarea credinţei autentice, iar pe de altă parte rugăciunea conjugată cu postul este mai puternică. Se mai aud uneori voci care spun că ar trebui să se facă şi mâncare de dulce, pentru că „mortului nu-i plăcea mâncarea de post”. Aceasta este o viziune îngustă asupra relaţiei pe care noi, cei vii, o păstrăm cu cei decedaţi, prin rugăciune şi prin post. Mortul nu mănâncă, nu bea, pentru că sufletul lui este imaterial, iar „Împărăţia lui Dumnezeu - spune Sf. Apostol Pavel - nu este mâncare şi băutură”.

- Deci, se cuvine a păstra şi respecta cu sfinţenie rânduiala Bisericii, apelându-se permanent la sfatul competent al preotului.